Vrei suferinta traind la nivelul ego-ului sau pace si bucurie traind in spirit?

Dove from cage_0Ma gandeam deunazi de ce a avut asa mare succes articolul meu despre atacul de panica, anxietate si depresie.

E adevarat ca din ce in ce mai multi oameni au atacuri de panica, sunt agitati, insomniaci si depresivi. Dar lumea noastra de acum nu contine mai multe motive de ingrijorare decat vremurile cu razboaie, cand bombardamentele erau parte din peisajul zilnic sau ultimii ani ai comunismului ceausist, cand obtinerea banalei hrane de zi cu zi era uneori o adevarata aventura si totusi la cozile la alimente se lansau cele mai geniale bancuri, rod al unei creativitati necoplesite de greutatile regimului.

Imi relata cineva povestea vietii parintilor sai – cum dupa ce s-au casatorit dintr-o dragoste nebuna, care a trecut peste impotrivirile parintilor, a ajuns sa se erodeze treptat atat din neputinta de a lupta cu propriile slabiciuni, cat si din ambitiile stupide ale ego-ului. In final s-au despartit, si-au impartit cei doi copii si fiecare si-a refacut viata langa alta persoana. Copiii insa au ajuns sa fie crescuti de bunici, iar ea, desi are in prezent un sot de treaba, afirma cu naturalete ca nu l-a luat din dragoste si ca si acum ii bate puternic inima cand vorbeste cu fostul sot, pe care este clar ca nu a incetat sa-l iubeasca.

Recunosc ca povestea m-a uimit si mahnit totodata si m-am intrebat de ce actioneaza oamenii asa si renunta de bunavoie la o viata bogata si implinita pentru un surogat de viata?

O explicatie ar fi ca multi oameni traiesc la nivelul ego-ului. S-au identificat cu el si si-au blocat accesul la propriul spirit. Si fiindca nu pot sa-si constientizeze problema, stau din inertie cuminti in capcana, pana cand spiritul nu mai suporta si ajung sa faca un gest catalogabil drept o nebunie.

Ce se intampla cu oamenii de ajung sa nu mai stie sa traiasca o viata in spirit si o traiesc la nivelul ego-ului?

In copilarie nu avem un trecut care sa ne tulbure cu revenirile si proiectiile lui si fiind total dependenti de iubirea si grija parintilor nu ne preocupa nici viitorul. Copilul mic traieste 100% in prezent si 100% centrat in eul lui autentic, adica perfect unit cu spiritul.

Ulterior, prin educatie si intrarea in viata sociala incepe sa se raporteze la trecut si viitor si sa renunte treptat la autenticitatea sa pentru a se ridica la standardele celor din jur, ale societatii si sa-si confectioneze masti si sa joace roluri pentru a crea o impresie cat mai buna si a-si ascunde ceea ce el crede ca sunt slabiciuni, defecte, neputinte, aspecte neplacute, rusinoase. Eul se divizeaza si omul se identifica din ce in ce mai mult cu masca sau rolul ce i se pare ca da mai bine in lume si-si traieste viata dupa indemnurile ego-ului, componenta principala a sinelui fals, care inabusa spiritul.

De ce ne identificam cu ego-ul si ne este greu sa constientizam acest lucru?

Fiindca din experienta noastra sociala am fost conditionati sa ne supunem orbeste nevoilor ego-ului. Ego-ul pare a sti intotdeauna de ce are nevoie si nevoile ego-ului – ambitia de a poseda, de a avea dreptate, de a avea putere, recunoastere sociala, etc – pot fi definite ca tot ceea ce-l sufoca pe “mine”. Ego-ul se bazeaza pe separare si alimentandu-ti identitatea ta izolata, tu continui cel mai familiar mod de existenta pe care il cunosti, care este cautarea imaginii de sine.

Ego-ul este extrem de convingator si pare ca ne vrea binele. El nu te lasa sa-ti asumi riscuri si sa iesi din zona de confort aratandu-ti ca e mai sigur sa ramai in lumea cunoscuta, si foloseste pericolele exterioare pentru a te convinge ca lumea exterioara este ostila si nepasatoare. Si cum sa nu-i dai crezare, cand, dupa toate aparentele are dreptate? Dar numai conform perspectivei sale izolationiste. Esti de unul singur si trebuie sa te bazezi exclusiv pe fortele tale.

Pentru ego nu exista prezentul, ci doar trecutul plin de experiente neplacute si viitorul, in care proiecteaza acele experiente, blocandu-te. El iti vorbeste prin intermediul mintii si glasul lui pare extrem de rational si intelept, insa face un zgomot atat de mare incat nu mai reusesti sa auzi si glasul inimii, adica al spiritului, care-ti vorbeste prin intuitie.

Toate ingrijorarile pe care ni le facem sunt expresia vietii traite la nivelul ego-ului, fiindca ego-ul este cel avid de certitudini. Dar certitudinea ego-ului este o iluzie, intrucat incertitudinea este baza vietii. Si fiecare traim acest adevar cand ne indragostim, fiindca urmand iubirea viata noastra devine incerta si doar pasiunea ne da curajul de a ne asuma riscul necunoscutului iubirii si de a ne elibera de ego.

Dar si intr-o relatie de iubire adevarata, faptul ca pasiunea romantica poate duce o persoana dincolo de ego nu desfiinteaza nevoile ego-ului. Fiecare dintre cei doi vine in relatie cu propriile nevoi ale ego-ului.

In etapa indragostirii fiecare este mai preocupat de nevoile celuilalt, de aceea nu prea exista conflicte si armonia este usor de atins.

Insa, dupa ce se incheie etapa indragostirii si seductiei, nevoile ego-ului fiecaruia razbat cu putere, dand nastere la conflicte. Dificultatea spirituala de a te angaja intr-o relatie consta in faptul ca aceasta te arunca direct in prapastia dintre ego si spirit.

Sotul poate fi iubitor si bun, dar ego-ul sau pretinde ca viata sa se desfasoare conform unor anumite asteptari – si acelasi lucru poate fi valabil si pentru sotie. Cele doua ego-uri vor trebui sa traiasca intr-un armistitiu nelinistitor, ori sa gaseasca o alta cale – cea a abandonarii de sine.

Din punctul de vedere al ego-ului, abandonarea de sine este echivalenta cu infrangerea. Ego-ul tau te face sa crezi ca separarea este necesara si il respingi pe celalalt cand iti impui cu agresivitate opinia ta, nevoia ta, perspectiva ta si chiar cand divorteaza oamenii sunt convinsi ca fac ce este mai bine pentru a nu mai suferi, cand de fapt suferinta este a ego-ului care se simte ranit.

Care ar fi modalitatile practice, concrete, de a renunta la viata traita la nivelul ego-ului si de a incepe a trai in spirit?

  • Sa te straduiesti sa traiesti cat mai mult in prezent; trecutul a trecut, dupa cum arata si numele lui, iar viitorul cand va veni, va fi tot prezent;
  • Sa gasesti metodele prin care sa-ti linistesti mintea –prin meditatie, rugaciune, tehnici de respiratie, practicarea recunostintei si sa inveti sa-ti asculti inima, intuitia;
  • In relatiile de iubire si nu numai, sa pui in aplicare abandonul de sine. Intr-o relatie, abandonarea este pretioasa numai ca o abandonare fata de Dumnezeu. Abandonarea de sine are loc atunci cand:
    • Nu te opui
    • Pui sentimentele deasupra rezultatelor
    • Vrei sa ajuti si oferirea ajutorului devine o bucurie
    • Pui dorintele altora pe acelasi plan cu ale tale.

Invatand sa traiesti in spirit nu vei mai suferi prosteste, nu vei mai da crezare tuturor “soparlelor” pe care ti le sufla mintea, iti va creste increderea in tine si curajul de a lasa lucrurile imposibile in seama lui Dumnezeu, vei invata sa fii mai ingaduitor cu cei din jur si vei ajunge sa afli pacea in minte si in inima.

 

Daca ti-a placut articolul de azi,
te invit sa te abonezi pentru a primi noutatile prin email!

Share on Facebook41Share on Google+0Email this to someoneShare on LinkedIn3Tweet about this on Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *