De ce sa-ti iubesti umbra?

ispit sf antonie

 

Maria Egipteanca sau Moise din talhari sunt doua nume mari de pacatosi ajunsi pe cel mai de jos nivel al degradarii umane, care si-au schimbat total viata si au atins in cele din urma sfintenia. Promiscuitatea  sexuala, respectiv violenta extrema erau singura realitate pe care o cunosteau si cu care se identificau pana in momentul convertirii lor. Practic, viata lor era condusa de umbra. Dar, asa cum spune un proverb din intelepciunea orientala, pacatosul si sfantul nu sunt decat doua note pe aceeasi claviatura. Pacatosul are un viitor, iar sfantul are un trecut in care rolurile lor sunt inversate. Umbra este deci numitorul lor comun…

Ce este umbra? Este latura intunecata a psihicului nostru in care se ascund negarea, rezistenta, impulsurile patimase, sentimentele  si sperantele noastre reprimate. Ea reprezinta tot ceea ce ne enerveaza, ne indispune, ne umple de groaza sau de dezgust la alti oameni sau la noi insine si de asemenea tot ceea ce incercam sa ascundem de cei pe care ii iubim si tot ce nu dorim ca alti oameni sa afle despre noi. Este alcatuita din ganduri, emotii si impulsuri pe care le consideram prea dureroase, prea stanjenitoare sau prea dizgratioase pentru a le accepta. De aceea preferam sa le reprimam astfel incat sa nu mai simtim povara rusinii pe care ne-o transmit.

Umbra exercita o influenta enorma asupra vietii noastre si in timp capata un control din ce in ce mai mare asupra noastra, convingandu-ne ca suntem nevrednici, incapabili, de neiubit, stupizi si ca nu meritam sa fim eroul propriei noastre vieti. Ea determina rolurile pe care le vom juca orbeste in toate domeniile, de la cel al relatiilor amoroase la cel profesional. Ea este autoarea scenariilor pe care le vom pune in practica atunci cand ne vom teme, vom simti o durere sau o stare de conflict, ori in situatiile cand trecem pe pilot automat.

Daca nu este analizata si inteleasa, umbra noastra va iesi cand va dori din intunericul ei si ne va sabota viata cand ne vom astepta mai putin.

De cele mai multe ori, noi nu gasim motivatia de a ne schimba decat atunci cand comportamentul nostru autodistructiv iese la iveala si ajungem sa ne privim prin intermediul daunelor pe care ni le-am produs noua si altora. Pentru ca nu ne-am reconciliat la timp cu rusinea, vinovatia sau emotiile negative, acestea ies la suprafata constiintei cand ne e lumea mai draga, fortandu-ne sa ne recunoastem si sa ne acceptam sinele pierdut si sa ne intoarcem la starea transparenta a sinelui nostru integral. Efectul umbrei apare in momentele cele mai neasteptate, reflectand dezechilibrul periculos in care a ajuns lumea noastra interioara.

Umbra ne tine in chingile ei prin doua mecanisme: ea ne mentine inconstienti, dupa care erupe cu o putere incredibila ori de cate ori doreste. Atunci cand se trezesc din comportamentul lor gresit, oamenii par confuzi si dezorientati si chiar afirma ca nu ar fi putut face acel lucru. E un fel de nebunie temporara.

Umbra nu este altceva decat impulsul catre separare, in timp ce impulsul divin este cel care cauta unitatea.

Crearea umbrei este un proces si ea creste ori de cate ori:

  1. Pastrezi un secret fata de tine insuti sau fata de altcineva
  2. Cultivi un sentiment de rusine sau vinovatie
  3. Te acuzi pe tine insuti sau pe altcineva
  4. Simti nevoia sa dai vina pe altcineva
  5. Iti ignori slabiciunile personale, criticandu-i in schimb pe cei din jur
  6. Te vezi incomplet si separat de ceilalti
  7. Te lupti ca sa tii raul sub control.

Chiar daca aparent umbra este cauza problemelor noastre neplacute, ea reprezinta sursa tuturor provocarilor pe care viata ni le scoate in fata pentru a ne confrunta cu ele. Ea ne semnaleaza aspectele pe care le avem de vindecat si ne impinge afara din zona de confort. Ne indica in ce domenii suntem inca incompleti, invatandu-ne lectia compasiunii si iertarii, acordate nu doar altora, ci si noua insine. Daca ne vom accepta umbra, aceasta ne va vindeca inima si ne va deschide in fata unor noi oportunitati, a unor noi comportamente si a unui viitor nou. Daca ne privim in fata propriii demoni interiori, noi sfarsim prin a ne umple de pace si de compasiune in fata demonilor altor persoane. Invatam sa ii iertam si sa renuntam la judecatile noastre critice si la resentimentele fata de ei.

Umbra creeaza cea mai daunatoare iluzie, cea a sinelui tau divizat, ceea ce te aduce in situatia sa cauti unitatea sau totalitatea. Umbra te sileste sa te imbarci in calatoria regasirii de sine, care te va conduce catre asumarea intregii tale fiinte, atat a partii luminoase, cat si a celei intunecate, catre descoperirea sinelui tau real, locul in care te accepti exact asa cum esti, in care iti recunosti deopotriva slabiciunile si puterile, in care iti manifesti deschis talentele, iti admiti imperfectiunile si iti admiri maretia.

Umbra, care ne face sa vedem o lume limitata, plina de amenintari si de posibilitati intunecate, mascheaza de fapt numeroase posibilitati invizibile pe care le-am putea sesiza daca ne-am dilata constiinta dincolo de hotarele ei. Ea te sileste sa cobori in cotloanele intunecate ale sinelui neautentic pentru a te confrunta cu acele parti ale fiintei tale de care te temi cel mai tare, caci numai aici vei gasi ceea ce ai cautat toata viata. Paradoxal, lucrurile pe care ai incercat sa le ascunzi iti pot revela chiar lucrurile pe care ti-ai dorit atat de mult sa le realizezi.  Intelegerea umbrei descatuseaza un potential imens si o intelepciune foarte profunda.

Umbra s-a dovedit mereu mai vicleana decat incercarile oamenilor de a o transcende, insa forta evolutiei este mai puternica decat obstacolele care blocheaza calea. Scopul lucrului cu umbra este de a redeveni intregi, de a pune capat suferintei si de a nu ne mai ascunde de noi insine. Noi trebuie sa ne acceptam cu compasiune umbra, sa incercam sa o intelegem si in ultima instanta sa o transcendem.

Iata cateva sugestii pentru ce ar trebui sa faci cand te confrunti cu umbra ta:

  1. Recunoaste umbra atunci cand atrage in viata ta un aspect negativ.
  2. Imbratiseaza-ti si iarta-ti umbra. Priveste-o cu compasiune, ca pe o parte chinuita a ta si transforma orice obstacol nedorit intr-un aliat.
  3. Intreaba-te ce conditii dau nastere umbrei: stresul, presiunea celorlalti oameni, pasivitatea, conditiile dezumanizante, mentalitatea de tip “noi contra ei”.
  4. Impartaseste ceea ce simti cu o persoana de incredere: un terapeut, duhovnic, un prieten apropiat, un confident.
  5. Include o componenta fizica in terapia ta: exercitii fizice, tehnici de eliberare a energiei, de respiratie, vindecarea cu palmele.
  6. Incepe prin a te transforma pe tine insuti. Nu mai proiecta si nu mai judeca pe cei din jur, caci astfel amplifici si mai mult puterea umbrei.
  7. Practica meditatia/rugaciunea si urmareste sa experimentezi constiinta pura, singura care transcende umbra.

Asumarea partilor pe care pana acum le-am respins reprezinta cea mai sigura modalitate de a ne actualiza intregul potential uman. Cu cat ajungem sa ne acceptam intr-o mai mare masura impulsurile intunecate, oferindu-le supape sigure de manifestare, cu atat mai mic devine riscul de a fi controlati de ele. Daca o transformam intr-un aliat, umbra ne ajuta sa ne integram in totalitate si sa nu ne mai simtim limitati de constrangerile sinelui iluzoriu pe care ni l-am creat singuri.

In ultima instanta, rolul umbrei noastre este de a ne sluji, oferindu-ne o perspectiva nepretuita asupra propriei noastre fiinte. Noi nu vom putea niciodata sa ne controlam sau se ne eliberam de comportamentele care ne autosaboteaza pana cand nu vom accepta impulsurile din umbra care stau la baza lor. Daca vom accepta cu compasiune acea parte din fiinta noastra care a stat la originea comportamentului-problema, noi ii vom lua puterea si vom putea intrerupe astfel reactiile automate ale tiparelor nedorite.

Sarcina noastra e sa invatam tot ce putem invata de la umbra, sa o integram si sa ii permitem sa ne largeasca perspectiva si modul de a gandi. Provocarea consta in a descoperi valoarea umbrei si in a o aduce in lumina iertarii si a compasiunii, astfel incat sa nu ne mai controleze viata.

Scopul nostru este sa scoatem din umbra eroii pe care i-am exilat in ea si sa ne folosim de puterea lor ca de un combustibil sacru pentru a ne implini menirea pe care ne-am propus-o pentru aceasta viata. Noi trebuie sa ne iertam pentru ca dispunem de aceste atribute umane si sa ne intrebam cum am putea folosi intr-un mod eficient aceste calitati, cum sa descoperim o supapa sanatoasa pentru manifestarea lor. Nu putem sti niciodata cand vom avea nevoie de una din partile fiintei noastre pe care le-am exilat, cand una din insusirile pe care le-am considerat lipsite de valoare se va dovedi exact lucrul de care vom avea nevoie pentru a obtine succesul pe care ni-l dorim.

Daca ne propunem sa integram latura noastra intunecata in totalitatea fiintei noastre, vom constata ca este inzestrata cu o mare putere, inteligenta si numeroase capacitati pe care le putem folosi pentru a ne schimba in bine viata.

Noi trebuie sa privim cu compasiune si sa iertam acele parti de care pana acum ne-a fost rusine, sa acceptam cu iubire acele experiente din trecutul nostru care ne-au umplut de durere si sa tratam cu curaj acele domenii din viata noastra in care pana acum ne-a fost teama sa ne recunoastem vulnerabilitatile.

Daca vom avea intelepciunea de a integra eroii negativi din lumea noastra interioara – pesimistul, sinele arogant, dictatorul interior, victima, etc – in scenariul sinelui nostru superior si de a recunoaste ca nu sunt dusmanii nostri, ci doar niste aspecte ale fiintei noastre ratacite si triste, care au nevoie de iubirea si acceptarea noastra, vom putea trai in acord cu menirea noastra suprema si ne vom putea gasi pacea.

Singura arma cu care ne putem invinge propria umbra si natura ei opresiva este iertarea cu compasiune. Ea poate avea loc in inima noastra atunci cand extragem intelepciunea si darurile experientelor si emotiilor noastre celor mai intunecate. De multe ori aceasta evolutie este dureroasa, insa durerea pe care o simtim slujeste unui scop important – reprezinta ingredientul necesar pentru implinirea scenariului divin pe care ni l-am asumat. Daca pornim de la premisa ca traumele si ranile sufletesti pe care le-am suferit ne-au condus la o mai mare intelepciune, absolut necesara pentru cresterea noastra spirituala, noi ajungem sa iertam in mod natural si sa binecuvantam lectiile dificile invatate.

Acceptand umbra, vom descoperi ca ea este parte din planul divin al evolutiei noastre personale. Darul pe care ni-l aduce latura noastra intunecata, impreuna cu experientele dureroase cu care ne confruntam, este nasterea sinelui nostru sublim.

Daca stai bine la capitolul imblanzirea umbrei tale, te rugam sa ne impartasesti sub articol modalitatile prin care ai reusit sa o integrezi in viata ta si sa ti-o faci aliat!

 

Sursa: Deepak Chopra, Debbie Ford, Marianne Williamson – Efectul umbrei

 

Daca ti-a placut articolul de azi,
te invit sa te abonezi pentru a primi noutatile prin email!

Share on Facebook0Share on Google+0Email this to someoneShare on LinkedIn0Tweet about this on Twitter

2 thoughts on “De ce sa-ti iubesti umbra?

  1. Mi s-a spus cã atunci cind iubesc nu mai exista durere… Si am fost tenta deci sã cred o clipã cã nu iubesc… Cã sint încã departe de „adevãr”, departe de desãvîrsire, imperfect…
    Consecintã : am cautat sã mã „ameliorez”, sã devin mai bun ; am fãcut-o in mod activ, cursuri, metode, ce stiti cu totii cã se poate face… Si am fãcut într-o zi un bilant în care am vãzut cã de fiecare data cînd am dorit sã mã schimb in vreun sens, s-a întîmplat altceva, m-am schimbat – pe nesimtite – într-un altul (sens).
    Asta este experienta mea. Iar învãtatura mea este cã sint perfect azi pt experientele pe care le am de trãit, iar mîine oricum voi fi diferit prin prisma acestor experiente. Cã mi-o doresc azi sau nu, cã sint constient sau nu. Deci umbrã sau luminã, sint eu… Sã iubesc pe una in detrimentul celeilalte, sau sa-mi doresc sã schimb pe una ca sã se potriveascã cu o imagine pe care la un moment dat mi-o imaginez cã ar trebui imortalizata intr-un cliseu care sã poata fi expus in expozitie spre admiratia semenilor mei…ar însemna a trãi schzofrenic, ca si cum as vrea sa-mi fac o operatie esteticã la gaura fundului ca sã miroasã „mai frumos” cind face caca…
    Ca sã închid cercul pe care l-am deschis : iubesc, si cind nu sint iubit in retur, mã doare… Deci sint perfect : este ceea ce pot azi, si îmi fac onoare, îmi respect durerea asa cum îmi respect iubirea. Sint amîndoua in mine azi. Unii le spun lumina si umbra. Sint eu.
    Asta este experienta mea.
    Merci.

    • Da, iubirea neconditionata lipsita de orice atasament e cea care nu produce durere, insa e un stadiu la care putini ajung – ca de exemplu calugarii, care ii iubesc pe toti oamenii la fel (cu o iubire de tip compasiune). In iubirea dintre doi oameni de sexe diferite, unde si atractia sexuala are un rol important, o doza de atasament este inevitabila, insa maiestria consta in a reusi sa tinem respectiva doza la un nivel cat mai redus. Sigur ca e normal sa ne doara daca nu ni se raspunde iubirii. Si ai dreptate si cand afirmi ca incercand sa devii cat mai bun e posibil sa aluneci in partea cealalta, a spus-o si apostolul Pavel „nu fac binele pe care vreau sa-l fac, ci raul pe care nu vreau sa-l fac, asta fac”, tocmai fiindca natura noastra e inclinata spre rau in mod natural, iar spre bine si desavarsire e nevoie de efort. Patimasii isi iubesc latura patimasa si se identifica total cu ea, in timp ce monahii – care aspira la sfintenie, o reduc prin toate nevointele si asceza posibile.
      Poate am exagerat un pic spunand sa ne iubim umbra, poate mai potrivit ar fi sa nu o uram si sa apreciem faptul ca ne pune intr-o tensiune dinamica, silindu-ne sa evoluam. Si nu fata de semenii nostri din jur sa ne ingrijim sa avem o imagine cat mai buna, ci fata de Creatorul nostru, singurul fata de care e important sa ne raportam cu grija si responsabilitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *