De ce nu te iubesti? Poate chiar te urasti…

poza articol

Cand te trezesti dimineata te gandesti sau iti spui: “Indiferent ce realizez si ce nu realizez, imi sunt suficienta mie insami”, iar seara inainte de culcare iti spui: “E adevarat ca sunt imperfecta si vulnerabila, iar uneori ma tem, dar asta nu schimba cu nimic adevarul ca sunt in acelasi timp curajoasa si demna de a fi iubita si de a ma integra in societate”? Daca raspunsul tau e nu, inseamna ca nu te iubesti, nu ai pretuire de sine, poate chiar te urasti si te tarasti prin viata abia suportandu-te.

Este posibil ca abia cand ajungi sa te confrunti cu o criza in viata ta – un divort, pierderea cuiva drag, sau a locului de munca, probleme serioase cu copiii – sa-ti dai seama ca nu te pretuiesti cu adevarat, ca ai o stima de sine scazuta, ca incercand sa satisfaci nevoile sau asteptarile altora, te neglijezi pe tine si nu mai stii cine esti, nu-ti mai gasesti identitatea.

Fiindca suntem fiinte sociale, invatam de mici sa ne “adaptam” in relatiile cu cei din jur, creandu-ne astfel conditionari care ne vor conduce si restrictiona toata viata, daca nu ne “trezim”, devenind constienti de ele. Nu e nevoie sa se intample neaparat un “cutremur” care sa ne zdruncine si sa ne sileasca sa ne constientizam problemele ca sa luam masuri, o putem face inainte sa se intample asa ceva, fiind atente la semnalele sufletului.

Eu am fost dintotdeauna destul de aspra cu mine si nu din cauza parintilor, poate cumva unii profesori sa-mi fi transmis indirect asta, ca atunci cand aveam examene renuntam la orice timp de relaxare si distractii si nici dupa aceea nu prea stiam sa ma recompensez pentru reusite. Cu timpul nici eu nu stiu cum am ajuns sa consider toate distractiile frivolitati si sa devin din ce in ce mai serioasa, incat cineva la un interviu chiar a facut afirmatia ca eram prea serioasa! Sa reduc orele de somn, sa invat aproape continuu, sa fac tot ce trebuia, ba chiar si in plus ca sa fiu sigura ca rezultatul ma va satisface, mi se pareau lucruri firesti. Clar nu prea aveam compasiune pentru mine insami… Intr-un fel, eram aproape o perfectionista, desi sigur nu as fi recunoscut asta. Asa ca daca te regasesti cumva in acest portret, ar fi cazul sa incepi sa-ti cultivi compasiunea fata de tine insati! Elibereaza-te de nevoia de perfectiune!

O alta problema este autenticitatea. Poate ca nici nu ne dam seama cat suntem de tributari opiniilor, convingerilor si credintelor parintilor, profesorilor, prietenilor nostri, mai ales daca vrem sa ne iubeasca si sa ne aprecieze, incat am face orice pentru aceasta iubire si apreciere, incat ajungem sa ne instrainam din ce in ce de fiinta noastra cea mai profunda. De aceea suntem in stare sa ne casatorim cu cine vor parintii, sa ne alegem profesia influentati de parinti sau profesori, sau sa intram in gasti si anturaje dubioase doar ca sa simtim implinita nevoia de apartenenta. Si eu aveam mereu tendinta sa imi bazez stima de sine pe aprecierile profesorilor, pe rezultatele concrete si pe modul cum ma tratau cei apropiati. Dar asta inseamna sa depinzi de aspecte exterioare si sa fii la mila lor, iar daca, sa zicem, iubitul te paraseste pentru ca s-a plictisit, vei fi tentata sa tragi concluzia ca a facut asta fiindca esti o fiinta plictisitoare si nu fiindca e el nestatornic si frivol.

Asa ca recomandarea este sa te eliberezi de nevoia de a te baza pe ce spun altii despre tine si sa-ti cultivi autenticitatea cu toata hotararea, acceptand cu curaj ca toti suntem fiinte cu calitati si defecte, imperfecti si vulnerabili.

Crezi ca asa cum te-ai nascut este un dat si nu mai poti face nimic ca sa schimbi ceva? Atunci ai o mentalitate rigida si asta te poate face sa iti compromiti chiar darurile pe care le ai din nastere daca nu stii cum sa le gestionezi. Cred ca ai avut ocazia sa observi cum oameni extrem de inzestrati, dar incapabili sa-si gestioneze slabiciunile si sa devina flexibili ajung sa fie depasiti de oameni mai putin inzestrati natural, dar mai flexibili. Sa fii dispusa sa ceri ajutor cand ai nevoie nu este o rusine, ci o dovada de flexibilitate pe care nu si-o ingaduie oricine, pentru ca poate parea o dovada de slabiciune, or egoul nostru doreste sa para mereu puternic, nu-i asa? Eu am fost in situatia in care, dupa ce am cerut ajutor de la cei mai apropiati si am fost refuzata, m-am rugat pentru ca nu mai stiam ce sa fac, si fiindca Dumnezeu lucreaza prin oameni, mi-a trimis ajutorul prin cineva la care nu indraznisem sa cer ajutor si care mi-a venit in mod minunat in intampinare.

Sa treci peste dezamagiri si esecuri, sa o iei de la capat sau sa apuci o alta cale, inseamna sa fii flexibil. Deci, recomandarea este sa te eliberezi de neputinta si neajutorare si sa-ti cultivi o mentalitate flexibila.

Cine a facut unele greseli in viata, poate ajunge sa aiba dificultati in a lua decizii. Ma amuzam la un moment dat de un amic care declara ca decat sa fie nevoit sa ia decizii, mai bine le-ar lua altcineva pentru el, iar el doar sa execute. Totusi, dupa ce s-a casatorit, se cam certa cu sotia, dovedind ca nu prea dorea sa fie un simplu executant.

Si eu capatasem frica de a nu gresi luand o anumita decizie si nu alta. Un parinte calugar imi zicea candva sa fiu atenta la primul gand al inimii. Sau daca dupa luarea deciziei ai pace, e decizia corecta, in timp ce daca esti agitat, e semn ca nu e corecta. Sau, dupa Eckhart Tolle, daca intre minte si emotie exista un aparent conflict, gandul este minciuna, iar emotia este adevarul. Mintea este cea care creeaza sinele fals, care ne face sa  traim fie in trecut, care ne da aparent  o identitate, fie in viitor, unde cauta o anumita eliberare sau implinire, cu scopul de a ne face sa ratam prezentul, singurul timp care exista. Numai depasind gandirea compulsiva putem ajunge sa ne “auzim” intuitia. De fapt, creierul face o observaţie, îşi scanează fişierele şi caută amintirile, cunoaşterea şi experienţele care corespund observaţiei sale. După ce reuşeşte să identifice aceste corespondenţe, omul are o „intuiţie” sau un „instinct” referitor la lucrul observat.

Fiindca ne simtim vulnerabili, avem nevoie de certitudini si ne dorim asigurări, am vrea să avem pe cine da vina dacă lucrurile nu vor merge aşa cum vrem noi. Dar tocmai aceasta este aventura vietii, ca nu exista certitudini si chiar si Dumnezeu isi poate schimba planul cu noi. De aceea, recomandarea este sa te eliberezi de nevoia de certitudine si sa-ti cultivi intuitia si credinta.

Eu in credinta mea imi permit momente de indoiala, adica ii expun lui Dumnezeu niste nelamuriri, framantari si astept raspuns, care, uneori se intampla sa vina foarte repede, alteori nu. In cautarile mele, inainte sa citesc Darurile imperfectiunii, am descoperit ca exista o stransa legatura intre practicarea recunostintei si pacea sau bucuria inimii. Pacea si bucuria par ca vin ca o consecinta a practicarii recunostintei, ca o revarsare nevazuta a harului divin.

Osho spune ca bucuria este starea in care esti absolut impacat, linistit, intr-un echilibru deplin. Dar ea nu e cauzata de altii, ci apare in interior, este curgerea spontana a propriei tale energii. E natura ta intrinseca, esti tu, in totalitatea ta, curgand ca un râu  spre ocean. Traieste in natura ta intima, cu acceptarea absoluta a ceea ce esti, fii tu insuti, autentic si bucuria va aparea sigur. Asa ca, recomandarea este sa te eliberezi de toate temerile de lipsuri si sa cultivi recunostinta si bucuria.

(urmeaza partea a doua)

 

Sursa: Dr. Brené Brown – Darurile imperfectiunii

 

Daca ti-a placut articolul de azi,
te invit sa te abonezi pentru a primi noutatile prin email!

Share on Facebook0Share on Google+0Email this to someoneShare on LinkedIn1Tweet about this on Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *