Cum traim sarbatorile

divinitate

Cu mai multi ani in urma, am cunoscut o americanca voluntara in Corpul Pacii, care mi-a povestit cum obisnuia familia ei sa petreaca de sarbatoarea Thanks giving – Ziua Recunostintei: se strangeau toti membrii familiei in jurul mesei incarcate si fiecare, pe rand, isi exprima recunostinta pentru toate evenimentele fericite si binecuvantarile de care avusese parte de-a lungul anului respectiv.

Am fost impresionata de acest mod autentic de a celebra nu doar prin bucuria papilelor gustative si a satisfactiei pantecelui cu bucate delicioase si un pahar de vin care “veseleste inima omului”, ci si apreciind valoarea comuniunii atat pe orizontala, cat si pe verticala – bucuria reintalnirii si a petrecerii unui timp placut impreuna cu cei dragi si in acelasi timp activarea vibratiei care este insasi esenta sarbatorii – inaltarea sufletului si scoaterea in evidenta a mesajului spiritual al sarbatorii. A nu il marginaliza pe Dumnezeu, care este centrul sarbatorii, ci a-I acorda intaietatea cuvenita.

Din pacate, tendinta vremurilor pe care le traim este in mare masura de a desacraliza sarbatorile si de a aduce preocuparile ego-ului in centrul atentiei. Gospodinele consuma o enorma energie cu curatenia casei si pregatirea bucatelor, apar multele tarabe cu tot felul de cadouri si accesorii “absolut necesare” unei organizari perfecte, care ispitesc omul la shopping compulsiv si pentru ca nu se putea ca doar sarbatoarea Craciunului sa il aiba pe Mos Craciun ca furnizor de daruri, s-a inventat si iepurasul de Paste ca sa ne facem cadouri si cu aceasta ocazie.

In ideea celebrarii prin participarea la slujbele religioase, alaturi de Dumnezeu, biserica a obtinut niste zile libere de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Andrei, care, insa, se transforma in zile de gratar la iarba verde, vizite si calatorii.

Nu spune nimeni ca nu e normal sa ne bucuram cu mancare, bautura, muzica si dans, doar sa nu ramanem exclusiv la acestea, pentru ca acestea hranesc trupul, insa sufletul nostru are nevoie de mai mult, iar hrana spirituala o gaseste numai prin comuniunea cu Creatorul sau.

Daca permitem preocuparilor ego-ului sa ajunga in centrul atentiei si dam la o parte spiritul lui Dumnezeu, ramanem doar cu aspectul material al sarbatorii, iar sufletul va resimti lipsa hranei sale.

Este adevarat ca spiritul comercial ne-a cam invadat, insa aceia dintre noi care doresc o experienta mai profunda a sarbatorilor, ar trebui sa-si aminteasca ca suntem raspunzatori pentru propriul nostru mod de gandire. Putem adopta semnificatia mai profunda a sarbatorilor care au importanta pentru noi, celebrandu-le la un nivel serios, de respect si evlavie, ca pe miracolele care sunt. Este alegerea noastra daca vom oferi zilele de sarbatoare lui Dumnezeu sau ego-ului cu poftele lui vesnic nesatioase.

Si daca in sarbatori stim sa ne imbuibam trupul cu mancare si bautura, inainte de masa festiva, de ce sa nu ne “imbuibam” si sufletul din harul lui Dumnezeu, prin rugaciune?

Sarbatori precum Craciunul, Pastele, Pogorarea Duhului Sfant privesc taine si miracole puse la cale de Dumnezeu pentru transformarea noastra personala, pentru nasterea unui Sine nou si pentru pregatirea noastra in vederea reintoarcerii in sânul sau.

Nu e nicio indoiala ca ne bucuram cumparand daruri pentru cei dragi si oferindu-le, insa daca facem o comparatie intre aceasta bucurie si cea pe care o simte sufletul in comuniune cu Creatorul sau traind in rugaciune nasterea sa in trup sau invierea sau trimiterea mangaietorului, vom sesiza o diferenta.

Sarbatorile sunt mesajele lui Dumnezeu pentru noi si modul cum le receptionam – superficial sau profund – are exact acel efect asupra vietii noastre. Receptionate cu devotiune sincera, ele au puteri transformatoare. Ele pot fi atat de relevante pentru vietile noastre pe cat le permitem noi sa fie.

Pastele este sarbatoarea cea mai importanta, care semnifica trecerea de la moarte la viata si de la pamant la cer – adica iesirea din incorsetarea lumii materiale si reintoarcerea sufletului in lumea sa spirituala si vesnica, alaturi de Creatorul sau, unde ii este locul. Invierea ne aduce nadejdea unei puteri care alunga frica : “Indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). Datorita mesajului acestei sarbatori nu mai traim cu moartea – ca sabie a lui Damocles – deasupra capului permanent. Promisiunea pe care ne-a facut-o este ca atata timp cat ramanem fideli iubirii, iubirea ne va fi fidela noua.

De fapt, comuniunea este rezultatul intelegerii faptului ca nu suntem separati intre noi si nici de Creatorul nostru, ceea ce fizica cuantica a descoperit ne confirma vechile Vede indiene, ca unul e in tot si toate in una. Acestei unitati fizice este firesc sa ii corespunda comuniunea spirituala. Adica, asa cum frumos spunea un calugar care, desi traia singur in varf de munte, nu uita de semenii lui, datori suntem sa ne rugam unii pentru altii.

O sarbatoare este o zi sfanta, iar sfintenia este o optiune pe care o facem, receptand sarbatorile ca porti de energie prin care experienta lucrurilor care conteaza cel mai mult se mareste in interiorul nostru si in lumea in care traim.

Sa ne bucuram de rugaciune, “canalul prin care circula minunile” si unealta de dezvoltare personala cea mai inalta!

 

 

Daca ti-a placut articolul de azi,
te invit sa te abonezi pentru a primi noutatile prin email!

Share on Facebook44Share on Google+0Email this to someoneShare on LinkedIn0Tweet about this on Twitter

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *