CAPCANA IUBIRII IMPLINITE

Toti ne dorim sa iubim si sa fim iubiti si mai ales, reciprocitatea iubirii, implinirea ei. Cu exceptia poetilor, carora le e suficient sa iubeasca si sa-si implineasca iubirea prin actul de creatie lirica, ceilalti cautam cu ardoare implinirea iubirii alaturi de alta persoana. Dupa nevoia de hrana si somn, la adapostul sigurantei furnizate de confortul caminului parintesc, la varsta adolescentei apare foamea de iubire. Uneori esti atat de flamand incat nici nu-ti mai pui problema daca celalalt te iubeste cu adevarat, iti ajunge sa iubesti tu, iar celalalt sa te accepte si gata, te amagesti ca ai gasit iubirea adevarata si esti fericit.

Este o ironie a vietii ca fie nu are cine sa predea  lectia iubirii, fie tineretea, in aroganta ei atotstiutoare, nu tine cont de aceste lectii, pentru a experimenta, inevitabil, suferinta.

Mi-as fi dorit intai sa fi avut parte de mai multa caldura si tandrete parinteasca ca sa nu ma grabesc in cautarea iubirii masculine si de sfaturile pe care de obicei tinerii le eticheteaza „cicaleala” si ma intreb daca as fi tinut cont de ele. Probabil ca nu. Cumva functioneaza si presiunea sociala indirecta, cand te uiti in jur si ti se pare ca ai ramas singura fara un prieten, cand alte colege deja s-au maritat si au si copii.

Asa l-am cunoscut pe viitorul meu sot, care mi-a impletit romantic o cununa de flori si m-a facut printesa lui si care venea neobosit dupa mine din alta localitate, apoi si din alta tara. Cand totul se desfasoara perfect pe toate planurile, te mai poti gandi ca ar putea fi ceva in neregula? Fireste ca nu. Visam la o iubire extraordinara si iata ca visul devenise realitate, raiul coborase pe pamant si fireste ca nu mi-a atras nimeni atentia ca nu e usor sa poti pastra minunatia raiului in realitatea terestra.

Nici nu mi-am dat seama in ce capcana intrasem: venita cu atata putere pe fondul unei nevoi atat de intense, aceasta iubire a facut sa paleasca oricare alte dorinte si m-a subjugat intr-atat de mult incat tanjeam cand nu eram cu cel iubit, mi se parea normal sa ii acord toata atentia si grija si sa ma neglijez pe mine, sa traiesc in umbra lui si in suficienta iubirii. Uneori sufletul imi mai dadea semnale ca nu era chiar totul in regula, dar nu prea stiam sa le interpretez. Cand am descoperit Psalmii lui David a fost ca o revelatie pentru sufletul meu, un adevarat balsam.

La un moment dat i-am spus sotului meu ca vreau sa fac lucruri marete si el a ras. Probabil ca suna cumva bombastic, dar noi chiar suntem chemati sa facem lucruri marete si doar trebuie sa descoperim cum sa le facem.

Dupa niste ani el a luat-o razna si a plecat. Acesta putea fi un moment bun pentru a incepe sa fac lucruri marete, dar socul a fost prea mare si am zacut in lacrimi si disperare. Am descoperit rugaciunea pe care am practicat-o destul de des, impreuna cu lecturi spirituale. Acestea m-au adus la castigarea unei paci a sufletului atat de minunata incat aveam impresia ca nimeni nu mai putea sa mi-o ia. Dar pentru nu ca nu stim sa invatam lectiile atunci cand le primim, uneori avem parte de repetarea lor pana ajungem sa ne intrebam de ce se repeta si ce nu reusim sa invatam.

Sotul meu s-a intors la mine si stiind ca e crestineste sa ierti si sa acorzi a doua sansa, mai ales ca inima mea nu se vindecase de acea iubire si consideram intoarcerea lui ca un raspuns la rugaciunile mele, am reluat viata in doi, insa eu am cam rarit-o cu rugaciunea atat cantitativ, cat si ca intensitate a emotiei. Care a fost consecinta? Dupa doi ani buni si linistiti, el a plecat din nou, iar eu m-am trezit din nou nepregatita pentru un nou soc emotional. Inainte de asta, de doua ori auzisem indemnul  sa ma detasez de el, dar nu puteam pricepe cum sa fac asta. Mi se parea imposibil de inteles iubire fara atasament. La un moment dat, un prieten mi-a spus ca-mi idolatrizam sotul si am fost revoltata, nu mi se parea adevarat. Dar lectia era ca iubirea implinita ajunge sa fie o zona de confort de unde nu mai vrem sa iesim chiar daca sesizam ca nu mai evoluam.

Acum chiar ca trebuia sa-mi regasesc identitatea pierduta si sa aflu ce lucruri marete trebuia sa fac. Fireste ca am zacut o buna vreme in blocajul emotional, dorindu-mi sa ma volatilizez si avand nostalgia extazului iubirii.

Apoi am inteles ca trebuia sa merg pe doua directii: dezvoltare personala si rugaciune.

Rugaciunea trebuia sa fie pe un nivel superior fata de ce practicasem mai demult, insotita de respiratie si concentrarea pe inima, dar pentru ca necesita mult timp alocat si rabdare, caci rezultatele apar dupa mai mult timp, si fiind si fiinta sociala, angrenata in diverse activitati, am mers in paralel si pe lecturi motivationale, spirituale, muzica pentru echilibrarea emisferelor, repetarea de afirmatii pozitive, invatare continua si ajutarea celor in nevoi.

Care sunt lectiile pe care ni le pune inainte iubirea? Ca ea vine ca un raspuns la o nevoie reala a noastra, ca un dar neasteptat si nemeritat, ca e necesar sa ne pregatim inaintea venirii iubirii pentru eventualitatea pierderii ei, sa nu ne comportam ca niste copii rasfatati, ca trebuie sa invatam si sa evoluam, ridicand iubirea pe un plan superior, impartasindu-le si celorlalti experientele si lectiile insusite de noi si ajutandu-i sa-si depaseasca blocajele si sa iasa din mirajul zonei de confort in lumina luptei celei bune.

Tu ai sesizat in relatiile tale capcana zonei de confort a iubirii implinite? Ce ai facut concret pentru a-ti gestiona cat mai bine relatia de iubire?

Daca ti-a placut articolul de azi,
te invit sa te abonezi pentru a primi noutatile prin email!

Share on Facebook28Share on Google+0Email this to someoneShare on LinkedIn0Tweet about this on Twitter

13 thoughts on “CAPCANA IUBIRII IMPLINITE

  1. felicitari pentru curajul de a dezvalui povestea ta; exista si reversul medaliei din pacate, poti sa intri intr-o stare de confort si in cazul iubirii neimplinite si e greu sa spui care este mai putin de dorit.
    Ambele poarta cu ele lectii uneori greu de acceptat si de inteles.
    In mod normal, iubirea ar trebui sa fie solutia la orice dar cred ca aceea e doar iubirea neconditionata. Se spune ca oamenii regreta mai mult ceea ce nu au facut decat ceea ce au facut. La urma urmei cred ca este frumos ca macar ai trait iubirea chiar daca persoana careia i-ai daruit-o nu a stiut sa o aprecieze!

    • Multumesc, Liliana! Asa este, oricum nu putem evita incercarile care apar ca sa ne oblige sa evoluam, important e ca noi sa ne traim experientele intens si autentic, chiar daca nu putem controla sentimentele celuilalt si sa ne bucuram si sa fim recunoscatori daca macar am putut experimenta ceea ce altii nu ajung sa traiasca poate in cursul intregii vieti!

  2. Anca, cat de mult ai suferit! Insa imi pare bine sa aflu ca prin spiritualitatea ta ai reusit sa te ridici din durere. Mi-a placut in special sfatul tau de a te concentra asupra inimii. Stii ca inima este a patra chakra in filosofia indiana, care e legata de compasiune si dragoste.
    Astept urmatorul articol.

    • Elena, stii cum e, cadem, ne ridicam si tot asa! Da, inima e a patra chakra, care le tine in echilibru pe cele de dedesubt si de deasupra ei, iar in ortodoxie rugaciunea isihasta a inimii prin oprirea agitatiei mintii si coborarea mintii in inima are drept consecinte pacea, echilibrul si redobandirea armoniei cu sinele si cu Creatorul. Asa se interpreteaza ceea ce se spune in Scriptura: „Imparatia cerurilor este in voi” (adica in inima noastra, acolo trebuie sa o regasim).

    • You have been such an inspiration and I’m so sorry to hear about your health problems. Wishing you a safe journey on your way to a new adventure. Orlando is losing someone very special. ((hugs))

    • Patty a mi me encantaaa como se ve la costura sobre el papel, pero me compre una maquinita que no salio buena, eso me pasa por comprar cosas chafa jejeje pero pues no lo hacer muy bien ademas jaja asi que opte por los sellos de costura jajajaa pero te prometo que si lo seguire intentando porque queda padrisimoo!

  3. Doamnelor, e bine si cu spiritualitatea asta, insa eu cred ca mai inainte de iubirea asta totala si absolut neconditioanta, fata de ceea ce a patit Anca, ar trebui in primul rand sa fim indignate si suparate. Ca sa intelegeti mai bine ce vreau sa zic, am un text de-al lui Alice Nastase Buciuta, in care eu una ma regasesc complet. Asadar, cine se supara odata cu mineeeee????

    „CA SA IERTI
    -Esti suparat?
    -N-am nimic.
    E fie un dialog al surzilor, fie unul al prefacutilor. Il aud pretutindeni in jur si eu insami i-am fost protagonista de nenumarate ori.
    Nu stiu altii cum au invatat sa-si refuze dreptul la suparare. Eu am invatat sa ma prefac ca nu-mi pasa, crezand ca, daca mimez indiferenta, voi arata mai putin ridicola atunci cand cineva ma loveste, ma jigneste sau ma minte in fata. M-am scuturat adesea de praf ridicandu-ma de jos cu o sprinteneala prefacuta, desi ma durea fiecare bucata de trup, fiecare coltisor de suflet. Mi-am strivit mana, mi-am zdrelit inima si-am zambit, spunand cu glas dulce ca nu ma doare deloc. Sau, cateodata, vazand ca nu am cum sa ma apar de rautatile lumii, am intors crestineste si obrazul celalalt, imaginandu-mi ca dincolo de gestul pios, chiar daca nedorit, va veni, totusi, si adevarata iertare si intelegere.
    Astazi, incercand sa fac pace cu mine insami si cu toate lucrurile care mi-au tulburat linistea, invat mai intai sa imi recunosc supararile. Sa-mi marturisesc ca m-au durut tradarile, minciunile, ascunzisurile, nerecunostintele, indiferentele, incongruentele pe care, la vremea lor, m-am prefacut ca nu le vad. Sa imi dau voie sa plang pentru tot ce-am trecut sub tacere si sub o inventata nepasare. Sa jelesc iubirile mele pierdute, sa zac de neputinta de a intelege lasitatea celui care iubeste si lasa, sa invoc zanele bune care sa alunge spiritele rele din tot ce-am construit si s-a daramat, sa blestem si sa strig Nu, acolo unde mi s-a parut ca nu pot fi altfel decat intr-atat de politicoasa, incat sa spun, obligatoriu, Da. Sa intorc spatele oamenilor mici pe care eu i-am crezut mari si sa nu-mi mai fie rusine de rusinea lor.
    Probabil ca, mai tarziu, am sa reusesc si sa iert totul, cu adevarat, fiindca numai dincolo de iertare se face liniste si tihna in noi.
    Pana atunci invat si accept mersul firesc al lucrurilor: ca sa poti sa ierti, trebuie sa-ti dai dreptul sa te superi. Asa ca sunt suparata si nu ma tratez. Las boala sa-si urmeze mersul, ca sa ma pot vindeca profund si durabil. Cine se mai supara odata cu mine?”

  4. Multumesc pentru acest articol, m-am regasit atat de mult in experenta ta. Sper sa reusesc si eu sa pot sa imi regasesc identitatea pin spiritualitate. Daca poti sa imi dai sfatul in acesta directie ti-as fi recunoscatoare.

    • Simona, eu practic rugaciunea individuala acasa si in biserica, spovedanie+impartasanie, lecturi duhovnicesti, iar in timp ce lucrez mai ascult muzica de relaxare-meditatie. Mai sunt si alte cai, fiecare urmeaza ce simte ca i se potriveste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *